Te trezești dimineața, pui piciorul pe podea și simți că tălpile sunt amorțite, „de parcă ai călca pe bureți”. Dacă senzația revine tot mai des, merită să știi că poate fi un semn de neuropatie periferică. În rândurile de mai jos explicăm ce înseamnă, ce cauze are și când trebuie să ajungi la medic.

Ce înseamnă, de fapt, senzația de amorțeală din tălpi

Amorțeala este o modificare a sensibilității. Mulți o descriu ca furnicături, înțepături, senzație de arsură sau de „picioare de lemn”. Când apare în special în tălpi și degetele picioarelor, medicii se gândesc des la neuropatie periferică.

Neuropatia periferică înseamnă afectarea nervilor care duc informația de la nivelul pielii, mușchilor și organelor către măduvă și creier, și invers. Când acești nervi nu mai funcționează bine, semnalele se transmit greșit, apar amorțeli, dureri sau slăbiciune musculară.

Nu orice amorțeală în tălpi înseamnă boală de nervi. Dacă ai stat picior peste picior o oră sau ai purtat pantofi foarte strâmți, e normal să simți o amorțeală trecătoare. Problema apare când senzația revine frecvent, fără un motiv clar, durează mai mult sau se agravează în timp.

Un alt semn care îi duce pe medici cu gândul la neuropatie este faptul că simptomele încep, de regulă, la nivelul tălpilor și degetelor și urcă treptat spre gambe, uneori ca un fel de „șosete invizibile” cu sensibilitate modificată.

De ce apare: cauze frecvente și cauze mai rare

Când un adult povestește la medic despre amorțeală în tălpi, prima întrebare este de obicei legată de diabet. Diabetul zaharat este una dintre cauzele cele mai frecvente de neuropatie periferică, mai ales dacă glicemiile au fost crescute ani la rând sau dacă tratamentul nu a fost urmat regulat.

Glucemia mare afectează în timp vasele mici de sânge care hrănesc nervii și fibra nervoasă în sine. Apar furnicături, arsuri, amorțeli, mai ales noaptea. Mulți pacienți spun că nu mai simt bine podeaua sau pietrele sub talpă și se pot răni fără să își dea seama.

Alte cauze frecvente de neuropatie periferică, care pot da amorțeli în tălpi, sunt legate de stilul de viață sau de alte boli cronice. Consumul îndelungat de alcool poate afecta nervii, la fel și unele deficite de vitamine, mai ales vitamina B12, dar și B1 și B6. Deficitul poate apărea la persoane cu alimentație foarte săracă, la vârstnici, la cei cu gastrită atrofică sau după anumite intervenții la stomac.

Și bolile de tiroidă, în special hipotiroidia (tiroida „leneșă”), pot contribui la apariția neuropatiei, la fel ca insuficiența renală cronică, unele boli autoimune sau infecții virale trecute.

Există și cauze mecanice. O hernie de disc lombară sau o îngustare a canalului spinal poate apăsa pe rădăcinile nervilor care merg spre picioare. În aceste cazuri, pe lângă amorțeală, apare adesea durere de spate, durere care coboară pe picior, slăbiciune sau senzația că „fuge” piciorul de sub tine la mers.

Uneori, nervii sunt prinși într-un loc îngust, cum este așa-numitul sindrom de tunel tarsian, în zona gleznei. În astfel de situații, simptomele sunt mai pronunțate pe o singură parte și se accentuează la mers sau stat în picioare.

La un număr mai mic de pacienți, amorțeala în tălpi poate fi legată de medicamente (anumite citostatice, unele tratamente antivirale), expunere la metale grele, boli rare genetice sau forme de neuropatie inflamatorie. Pentru cei mai mulți însă, cauza se află în zona diabetului, deficitelor de vitamine, problemelor de coloană sau consumului de alcool.

Cum se pune diagnosticul și ce analize pot fi recomandate

În practică, traseul începe de multe ori la medicul de familie, unde ajungi și pentru alte analize anuale. Spui că te deranjează o amorțeală în tălpi, iar medicul te întreabă când a început, cum o simți, dacă ai și durere, tulburări de mers sau alte boli cunoscute.

Urmează un consult simplu: medicul îți poate verifica reflexele, forța musculară, sensibilitatea la atingere ușoară, la înțepătură sau la vibrație. Uneori îți cere să mergi pe vârfuri sau pe călcâie, ca să vadă cum coordonezi mișcarea.

În funcție de ce găsește, te poate trimite la un medic neurolog, dacă ai deja diabet, la diabetolog. De regulă, se recomandă analize de sânge pentru a căuta cauze reversibile: glicemie, hemoglobină glicozilată, vitamine din grupul B, funcția rinichilor și a ficatului, hormoni tiroidieni.

Neurologul poate indica investigații specifice, cum ar fi electroneuromiografia. Aceasta este o examinare care măsoară viteza cu care nervii transmit impulsurile și răspunsul mușchilor. Nu este o procedură plăcută, dar oferă informații importante despre tipul și severitatea neuropatiei.

Dacă simptomele și examenul clinic sugerează o problemă de coloană, se poate recomanda un RMN lombar. Dacă pare să fie afectată circulația la picioare, medicul poate trimite la un consult de chirurgie vasculară, cu ecografie Doppler.

Scopul tuturor acestor pași nu este doar să confirme că ai neuropatie periferică, ci mai ales să găsească cauza care poate fi tratată sau măcar ținută sub control, ca simptomele să nu se agraveze.

Cum se tratează și ce poți face tu

Tratamentul pentru neuropatie periferică depinde mult de cauza identificată. Nu există o pastilă universală care să „vindece” nervii, dar, la mulți pacienți, simptomele se pot ameliora dacă boala de bază este controlată mai bine.

În diabet, baza este echilibrarea glicemiei, adică respectarea tratamentului, alimentație adaptată și mișcare, după recomandarea medicului. Dacă este vorba despre deficit de vitamine, se pot indica suplimente sau schimbarea dietei, dar numai după confirmarea deficitului prin analize.

Pentru durerea neuropată (arsuri, înțepături supărătoare), medicii folosesc de obicei medicamente din clase speciale, nu analgezice banale. Unele sunt inițial folosite pentru depresie sau epilepsie, dar în doze și combinații stabilite de neurolog, au efect și pe durerea de nervi.

Când există o compresie mecanică, cum ar fi o hernie de disc sau un nerv prins la gleznă, tratamentul poate include kinetoterapie, fizioterapie, schimbarea încălțămintei, în unele cazuri, intervenție chirurgicală. Decizia se ia individual, după investigații.

Tu, ca pacient, poți ajuta foarte mult prin câteva lucruri simple. În primul rând, să observi și să povestești clar medicului cum se manifestă amorțeala în tălpi: când apare, cât durează, ce o agravează, dacă te trezește noaptea sau te face să te împiedici.

Apoi, îngrijirea picioarelor contează, mai ales dacă ai și diabet. Spală-te și usucă bine tălpile, verifică zilnic dacă ai tăieturi, bășici sau zone roșii, alege încălțăminte comodă și șosete din bumbac. Faptul că „nu mai simți” bine talpa crește riscul de răni care trec neobservate.

Mișcarea moderată, mersul pe jos și exercițiile pentru circulație pot ajuta la menținerea mobilității. Orice program de exerciții ar trebui însă discutat în prealabil cu medicul, mai ales dacă ai și alte boli, cum ar fi afecțiuni cardiace sau articulare.

Când trebuie să mergi la medic și care sunt semnele de alarmă

Un consult la medicul de familie sau la neurolog ar trebui programat dacă amorțeala în tălpi:

  • persistă de câteva săptămâni sau luni
  • se agravează sau urcă spre gambe
  • îți afectează mersul sau echilibrul
  • se însoțește de dureri puternice, arsuri sau crampe
  • apare pe fond de diabet sau alte boli cronice cunoscute

Există și situații în care nu mai aștepți programarea peste două săptămâni. Anumite combinații de simptome pot indica o urgență neurologică sau cardiacă și e necesar să suni la 112 sau să mergi de urgență la spital.

Semn de alarmă important: amorțeală bruscă a unui picior însoțită de slăbiciune evidentă, dificultate la vorbit, căderea colțului gurii sau tulburări de vedere poate însemna accident vascular cerebral, chiar dacă ți se pare că „trece” după câteva minute.

La fel, amorțeala apărută brusc într-un picior, asociată cu durere intensă, picior rece și palid, necesită evaluare rapidă pentru excluderea unei probleme acute de circulație.

Dacă ai diabet și observi o rană la nivelul tălpii pe care nu o simți dureroasă, dar care nu se vindecă sau se infectează, programează cât mai repede un consult. În lipsa sensibilității, leziunile minore pot evolua rapid și pot avea complicații serioase.

În rest, pentru amorțeli lente, care cresc în timp, traseul obișnuit rămâne prin medicul de familie și apoi, dacă este nevoie, prin neurolog sau diabetolog. Consultul neurologic nu este rezervat doar cazurilor grave și poate clarifica multe semne îngrijorătoare, inclusiv când nu este vorba despre o boală serioasă.

Întrebări frecvente

Poate apărea neuropatie periferică și dacă nu am diabet?

Da, diabetul este o cauză frecventă, dar nu singura. Deficitul de vitamine, consumul cronic de alcool, unele boli de tiroidă, afecțiunile renale sau anumite medicamente pot duce, de asemenea, la neuropatie periferică.

Se poate vindeca amorțeala din tălpi?

Depinde de cauză și de cât de avansată este afectarea nervilor. Uneori, corectarea deficitului sau controlul mai bun al diabetului ameliorează mult simptomele. Alteori, scopul este oprirea agravării și reducerea durerii.

Pot să fac sport dacă am neuropatie periferică?

De obicei, mișcarea moderată ajută, dar tipul de sport și intensitatea se stabilesc cu medicul. Se evită activitățile care cresc riscul de lovituri la picioare sau de pierdere a echilibrului, mai ales dacă sensibilitatea este mult redusă.

Amorțeala apărută o dată, după o pereche de pantofi incomozi, trece și nu lasă urme. Amorțeala care tot revine însă este un mesaj pe care merită să îl iei în serios. Un consult făcut la timp poate face diferența între un disconfort supărător și o problemă care îți schimbă mersul și felul în care îți trăiești zilele.

Acest articol are rol informativ și nu înlocuiește consultul medical. Dacă te confrunți cu amorțeli persistente sau cu alte simptome neurologice, discută cu medicul de familie sau cu un medic neurolog.