După câteva ședințe de terapie începi să te întrebi dacă relația cu psihoterapeutul chiar ți se potrivește sau dacă „nu e de tine terapia”. Dilema asta apare foarte des și e firească. În articol îți explic cum îți dai seama dacă e un disconfort normal de proces sau un semn că ai nevoie de alt specialist.

Cum arată, în linii mari, o relație cu psihoterapeutul care ți se potrivește

La prima vedere, ai zice că îți dai seama simplu: îți place sau nu de om. În terapie, lucrurile sunt ceva mai nuanțate. Nu trebuie să fie „dragoste la prima ședință”, dar e important să simți că ai în față o persoană serioasă, atentă și respectuoasă.

Un prim reper este sentimentul de siguranță. Poate nu îți vine să povestești tot din prima, dar intuiești că, dacă ai spune ceva greu, nu ai fi judecat. Limbajul terapeutului e calm, nu face glume pe seama ta, nu se miră teatral când povestești ceva sensibil.

În timp, chiar dacă discuțiile ating subiecte dureroase, observi că după ședințe rămâi cu o mică senzație de ordine sau de claritate. Nu înseamnă că ieși zâmbind de fiecare dată, dar simți că spațiul acela te ajută să înțelegi mai bine ce trăiești.

Contează mult și cum reacționezi când nu ești de acord cu el. Într-o relație de terapie sănătoasă poți spune: „Nu m-am regăsit în ce ați spus” sau „Aici mi se pare nedrept” fără teamă că vei fi certat sau luat peste picior.

Un alt semn bun: terapeutul îți explică pe scurt cum lucrează, ce poți aștepta și îți respectă limitele. Dacă nu vrei să vorbești despre un anumit subiect într-o zi, nu insistă agresiv, dar te ajută să înțelegi de ce îți e greu să ajungi acolo.

Semne că relația nu ți se potrivește și unde e limita

Există o diferență între a te simți provocat de întrebările terapeutului și a te simți micșorat sau umilit. Mulți oameni ne spun că au renunțat la terapie pentru că au plecat de la ședințe cu gândul: „Ce-i în neregulă cu mine, de nu fac nimic bine?”. Aici merită să te întrebi dacă nu cumva modul de lucru al terapeutului te rănește mai mult decât te ajută.

Semne de alarmă pot fi:

  • comentarii ironice sau jignitoare la adresa ta sau a cuiva drag
  • minimizarea suferinței tale („alții au probleme mai grave, tu ești bine”)
  • insistență să povestești lucruri intime, deși ai spus clar că nu vrei
  • încercări de a te implica în relații personale cu terapeutul (întâlniri, favoruri, flirt)
  • atingeri nepotrivite sau discuții cu tentă sexuală care nu au legătură cu procesul tău

Acestea nu sunt doar semne că „nu vă potriviți”, ci situații în care e în regulă să întrerupi brusc colaborarea, dacă simți că poți, să faci o plângere la colegiul profesional sau la clinică.

Mai există și semne mai subtile, care țin de nepotrivire, nu neapărat de abuz: terapeutul vorbește foarte mult despre el, îți dă sfaturi rapide înainte să înțeleagă contextul, îți schimbă des ora sau anulează ședințe. În timp, asta poate să îți transmită că problemele tale nu sunt luate în serios.

Dacă în mod repetat pleci de la ședințe simțindu-te mai confuz, vinovat sau rușinat decât înainte și asta durează săptămâni la rând, merită discutat deschis. Uneori, relația se poate ajusta. Alteori, e un semn că alta ți s-ar potrivi mai bine.

Ce este normal să te scoată din zona de confort și ce nu

Mulți oameni se sperie când, după câteva ședințe, se simt mai tulburați decât înainte. Aici apar confuziile: „Oare nu mă face mai rău terapia?”. De fapt, atunci când atingi răni vechi sau începi să schimbi tipare de zeci de ani, e aproape imposibil să fie totul comod.

E normal ca uneori să pleci cu ochii în lacrimi, să fii obosit sau iritat după ce ai vorbit despre ceva greu. E normal să îți fie rușine de unele lucruri pe care le spui cu voce tare pentru prima dată. Terapeutul nu poate „anestezia” complet durerea emoțională, dar te poate ajuta să o porți altfel.

La fel, e normal să existe tăceri în ședință. Unii terapeuți lasă spațiu ca să te poți auzi mai bine pe tine. Dacă ești obișnuit ca toată lumea să te umple de sfaturi, tăcerea poate părea deranjantă. Cu timpul, poți descoperi că de fapt îți priește.

Ce nu e normal: să simți constant teamă de terapeut, să eviți să spui lucruri pentru că anticipezi că vei fi criticat sau ridiculizat, să nu îți fie respectate limitele sau confidențialitatea. Dacă ai spus clar că un anumit subiect te depășește pentru moment, iar terapeutul revine obsesiv la el, fără să discutați de ce, acolo relația nu funcționează sănătos.

Un test simplu: imaginează-ți că ai greșit grav ceva în viața ta. Te vezi povestind asta la ședință? Dacă răspunsul este „nu, mi-ar fi prea frică de reacția lui”, merită analizat ce se întâmplă între voi.

Ce poți face concret dacă nu ești sigur că e terapeutul potrivit

Prima tendință, la români, e ori să îndurăm luni de zile, ori să nu mai mergem deloc, fără explicații. Există însă și o a treia variantă, care ajută mult: să vorbești chiar la terapie despre faptul că ai dubii.

Cum discuți îngrijorările la ședință

Poți începe simplu: „Am tot stat pe gânduri dacă să vă spun asta, dar uneori plec de aici simțindu-mă foarte judecat” sau „Mi-e greu să vorbesc despre topicul X, nu știu dacă modul în care lucrăm mi se potrivește”. Un terapeut serios va lua aceste mesaje în serios, nu ca pe un atac.

Uneori, astfel de discuții clarifică lucruri importante: poate ați avut o neînțelegere, poate el credea că un anumit stil de lucru ți se potrivește și descoperiți că nu e așa, poate e nevoie să schimbați ritmul sau teme recurente.

Modul în care răspunde la aceste îngrijorări îți spune multe. Dacă devine defensiv, te acuză că „nu vrei să te ajuți” sau îți bagatelizează trăirile, e un semn că spațiul acela nu e atât de sigur pe cât ar trebui.

Dacă alegi să schimbi psihoterapeutul

E dreptul tău să oprești oricând terapia sau să cauți alt psiholog. Nu ai nevoie de motiv „spectaculos”. Poate stilul lui e prea direct pentru tine, poate vrei un alt tip de abordare (cognitiv-comportamentală, psihanalitică, de cuplu etc.), poate simți că ai stagnat.

Cel mai sănătos este să anunți decizia într-o ședință față în față și să spuneți câteva cuvinte de încheiere. Poate fi emoționant, dar te ajută să înțelegi ce ai lucrat acolo și să închizi o etapă. Terapeutul nu ar trebui să te facă să te simți vinovat pentru plecare.

Dacă însă te simți în pericol sau ai trecut prin ceva grav (de exemplu atingeri nepotrivite sau presiune pentru o relație personală), poți întrerupe imediat, fără discuție suplimentară. Siguranța ta e prioritară.

Iar dacă treci printr-o perioadă cu gânduri suicidare, auto-vătămare sau violență în familie, ai nevoie și de ajutor de urgență: serviciul 112 sau camera de gardă de psihiatrie. Chiar dacă relația cu terapeutul nu merge, nu amâna să ceri sprijin doar „ca să nu deranjezi”.

Întrebări frecvente

Cât timp să aștept ca să îmi dau seama dacă mi se potrivește terapeutul?

Mulți specialiști spun că după 3-5 ședințe ai deja o idee dacă te simți în siguranță și dacă începi să legi firul discuțiilor. Dacă după această perioadă te simți constant blocat sau speriat de ședințe, vorbește deschis despre asta.

E normal să nu îmi placă de psihoterapeut la început?

Da, se întâmplă frecvent. Poți avea rețineri, neîncredere sau proiecții din alte relații. În timp, dacă este o relație sănătoasă, apare o minimă apropiere și respect. Dacă antipatia rămâne intensă, e greu să lucrați eficient împreună.

Pot schimba terapeutul dacă sunt și în tratament la psihiatru?

Da. Tratamentul psihiatric este separat de psihoterapie. Poți schimba psihologul păstrând același psihiatru, doar anunță-l ca să știe cu cine colaborează. Orice modificare de medicamente se face doar cu medicul psihiatru.

Relația de terapie e, până la urmă, o întâlnire între doi oameni, cu reguli profesionale în spate. Când simți că e loc de încredere, chiar dacă uneori doare, șansele de schimbare cresc. Când îți închizi sufletul înainte să intri pe ușă, poate fi momentul să cauți un spațiu în care să respiri mai liber.

Acest articol are rol informativ și nu înlocuiește consultul de specialitate. Dacă treci printr-o perioadă dificilă, ai gânduri de auto-vătămare sau te întrebi dacă să continui terapia, discută cu un psiholog sau cu un medic psihiatru.